Ciorbă de perișoare
Ciorbă de perişoare 

  • Timp de pregătire:
    30 Minute 
  • Timp de gătire:
    50 Minute
  • Împarte în:
    6 Porţii

Ingrediente:

  • 300 g carne de vită (sau amestec)
  • 1 ou
  • 100 g ceapă
  • 100 g morcov
  • 150 g ţelină şi albitură
  • 100 g ardei gras
  • 50 g orez
  • 100 g roşii proaspete sau în bulion
  • 1 lingură pastă de tomate
  • 1,5 linguriţe rase Delikat Borş Magic Original
  • Sare şi piper măcinat
  • Pătrunjel sau leuştean

Paşi de gătire:

  1. Carnea se curăţă de pieliţe, se spală, se taie şi se dă prin maşina de tocat cu sită deasă.

  2. Se amestecă bine cu ou, puţin pătrunjel verde tocat, piper măcinat şi puţină sare. Opţional se poate adăuga puţină ceapă – tăiată mărunt şi călită separat în ulei – şi orez fiert pe jumătate.

  3. Se formează perişoare sferice ce se pun la fiert în apă (sau supă) clocotită.

  4. Se spumează şi se adaugă la fiert puţină sare şi zarzavatul curăţat şi tăiat mărunt.

  5. Se fierbe totul 15-20 de minute, după care se adaugă ardeiul gras tăiat mărunt şi orezul spălat.

  6. După ce toate ingredientele sunt fierte, se adăugă roşiile decojite şi tăiate cubuleţe şi pasta de tomate diluată cu puţină supă.

  7. Se mai lasă 10 minute la foc potrivit, după care se adaugă 1,5 linguriţe de Delikat Borş Magic Original.

  8. Se potriveşte gustul cu sare, iar înainte de servire se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

Gustul de acasă