Vai, sunt atât de multe! Nu am cum să nu zic despre prăjitura negresă a mamei atunci când mă gândesc la copilărie. Amuzant este că nici ei nu îi mai iese rețeta ca atunci, așa că am rămas doar cu amintirea. Iar dacă „acasă” ar avea un miros, acesta ar fi cel de tei. Era o întreagă sărbătoare când înflorea teiul, toți vecinii erau cocoțați în copaci iar noi, copiii, eram cu plasele pline de flori. Le aduceam acasă și bunica le punea la uscat.